Conferinţa „România la Răscruce” cu Mihai Gheorghiu la Centrul Cultural Alexandru Marghiloman din Buzău

Marţi, 21 noiembrie, ora 18:00, Platforma ÎMPREUNĂ organizează, la Centrul Cultural Alexandru Marghiloman din Buzău (Str. Plantelor, Nr. 8B), conferinţa „România la Răscruce” cu Mihai Gheorghiu.

Unde ne aflăm? La răscruce. Acolo unde totul trebuie apărat şi recuperat. Acolo unde destinul libertăţii şi al identităţii noastre este pus sub semnul întrebării. Care va fi răspunsul nostru? Ce vom face? Către ce ne vom îndrepta?

Criza societăţii româneşti este ceva mai mult decât pare, este criza civilizaţiei româneşti. Crizele politice, sociale şi economice, toate prelungite până la a fi un mod de viaţă, au ca efect decăderea societăţii româneşti. România, după douăzeci şi cinci de ani de tranziţie la capitalism, dovedeşte că nu se poate susţine valoric.

Care este realitatea României de azi? Unde şi când putem, dacă putem, determina adevărul acestei societăţi? România pare a fi o societate infantilizată, dominată de o elită mai degrabă primitivă care controlează o mare parte a proceselor economice, politice şi sociale, dar care nu are nici un proiect societal în afara propriei voinţe de dominare şi control. Importul formelor constituţionale occidentale rămâne în continuare un simplu import neasimilat cultural şi social.

Întorcându-ne cu privirea asupra tabloului interior al societăţii româneşti, aici domină confuzia. Care sunt valorile dominante? Există deja studii care dau răspunsuri clare tuturor acestor întrebări şi multor altora, sunt deja eşalonate înclinaţiile românilor, mentalităţile, comportamentele etc. Dar oricât ar evolua sociologic realitatea românească, ghemul nu se desface, intriga complicată a dramei valahe rămâne de nedescifrat.

Ceea ce este continuu fascinant în experienţa dureroasă a supravieţuirii în România este misterul complet impenetrabil al răului şi al dezordinii care se propagă şi se autoreproduce într-un mecanism hegemonic perfect, ţinând parcă de un perpetuum mobile. Confuzia şi inconsistenţa sunt permanent dominante, niciodată surmontate de pasiunea ordinii sau a desăvârşirii. Ceea ce reuşeşte să se închege aici, să ajungă până la substanţa ordinii şi a binelui este numai excepţia, efortul individual care reuşeşte să se strecoare printre furcile caudine ale corupţiei şi mediocrităţii.

Tradiţia, adică instituţiile informale, prezidează încă realitatea românească, constituind un model irevocabil al relaţiilor dintre particular şi autorităţi, pe de-o parte şi între particulari, pe de altă parte. Însă trăim cu toţii astăzi într-o societate anomică, incapabilă să-şi găsească echilibrul. Figurile proiectate de media nu sunt decât umbre ale unor interese care nu sunt ale societăţii româneşti. De aceea, cred că fără presiunea cotidiană a oamenilor, fără războiul surd al fiecăruia dintre noi cu rutina neputinţei noastre şi a celor de lângă noi, imensa reţea de complicităţi care ţine prizonieră România în această stare care macină valorile noastre autentice, nu se poate destrăma.